Walt Disney: portretul unui visător de geniu

 

Există nume care trezesc o reacție imediat ce sunt aduse în discuție, și cred că nu greșesc cu nimic atunci când spun că numele lui Walt Disney merită din plin să fie inclus printre acestea. E numele care a devenit de-a lungul anilor sinonim cu animațiile clasice, și deci, cu copilăria multora dintre noi(mai mult ca sigur și a ta, și a mea).

Hai să fim sinceri, de câte ori nu ți-ai dorit să ajungi la Disneyland, în locul ăla magic în care tot ce ți-a aprins imaginația în copilărie prinde viață chiar în fața ta, în care bucuria e un fel de „setare din fabrică”, în care nimic nu pare a fi imposibil? Ți-o spun cât se poate de sincer, chiar dacă am 25 de ani, măcar o zi petrecută acolo îmi sună extrem de tentant.

De ce? Ei bine, pentru că domnul Walter Elias Disney, pe numele său complet, a gândit tot ceea ce ține de filmele și parcul său de distracții astfel încât să facă pe oricine, din orice colț al lumii și mai ales, de orice vârstă, să-și dorească să fie copil, să facă ochii mari în fața lumii de poveste pe care a reușit s-o creeze, unde totul e o explozie de culori vii, toată lumea cântă, dansează și se bucură, iar răul e prezentat în tușe de caricatură, fiind mai mult ridicol decât înspăimântător. Cine n-ar vrea o asemenea lume?

Dacă te-ai întrebat vreodată ce l-a determinat pe Walt Disney să investească atât de mult în plăsmuirea fanteziilor care au încântat generații întregi, sper ca aceste rânduri să îți fie de ajutor în satisfacerea curiozității legate de unul din revoluționarii uriașei industrii de divertisment de la Hollywood, fără de care, după mine(și mulți alții), animația nu ar fi la fel.

Destinul dickensian al lui Disney

Citind ce am scris mai sus, fără să cunoști amănunte biografice ale părintelui desenelor animate, s-ar putea să ți se pară că omul ăsta a ținut-o dintr-un moment colorat și vesel în altul toată viața. Ei bine, o fi America „țara tuturor posibilităților”, însă, de multe ori, zicala asta nu se referă la aspectul ei de film Disney, și ca o ironie a sorții, Disney însuși a simțit lucrul ăsta pe pielea lui înainte să cunoască succesul.

Imigranții sunt, cel puțin în ultima vreme, unul dintre subiectele „fierbinți” la nivel mondial. Tot felul de analiști le întorc impactul asupra lumii pe toate părțile, mulți dintre ei alegând să insiste pe faptul că ei ar reprezenta un pericol. Însă hai să stabilim un lucru clar: America însăși este clădită tocmai de imigranți, așa că n-ar trebui să te surprindă prea tare să afli că și Walt Disney, unul dintre cei care-au pus America pe hartă, se trăgea dintr-o asemenea familie.

Născut pe 5 decembrie 1901 într-o familie cu cinci copii, Walter Elias Disney avea rădăcini canadiano-irlandeze(din partea tatălui) și germane(din partea mamei). În 1906, familia s-a mutat în Marceline, Missouri, la o fermă, unde tânărul Walt și-a descoperit pasiunea pentru desen cu ajutorul unui vecin, care-l plătea ca să-i deseneze calul.

Walt a început școala în 1909, la Park School, din Marceline, însă a fost nevoit să se mute atunci când tatăl său a decis să vândă ferma, un an mai târziu. Frații mai mari ai viitorului inovator al animației, Herbert și Ray, se săturaseră de munca multă pe bani puțini la care erau supuși, și fugiseră de acasă cu câțiva ani înainte de vânzarea fermei, în 1906.

Primul contact pe care Walt l-a avut cu lumea „showbiz-ului” a venit după mutarea în Kansas din 1911. Disney își terminase primul an de școală în Marceline, însă fusese nevoit să-l repete la Benton Grammar School. Aici l-a cunoscut pe Walter Pfeiffer, un coleg de școală care provenea dintr-o familie pasionată de arta spectacolului, și care avea să-l apropie de vodevil și filme. Petrecând mult timp alături de Pfeiffer, Disney a ajuns să fie motivat să urmeze cursurile Kansas City Art Institute.

Însă rădăcinile de fermier, și deci, de om muncitor, au continuat să-l urmărească, nepermițându-i pentru moment să se dedice total pasiunii sale. Tatăl său a cumpărat o rută de livrare pentru ziarul Kansas City Star, iar Walt și fratele său, Roy, care, la un moment dat, avea să se dovedească esențial pentru tot ce înseamnă Disney, se trezeau dimineața devreme și livrau ziare până să ajungă la școală, continuând după terminarea cursurilor până seara, la cină. Pentru Walt, acest program avea să se dovedească obositor, împiedicându-l să țină pasul cu școala. Așadar, dacă te-ai simțit vreodată copleșit de studii și muncă, ține minte că la fel s-a întâmplat și cu cel căruia toată lumea îi mulțumește astăzi pentru „Cel mai fericit loc de pe Pământ”, și, întocmai ca el, perseverează!

Disney, șofer pe ambulanță

Perioada Primului Război Mondial avea să se dovedească esențială pentru evoluția viitorului pionier al animației. În 1917, Walt a intrat la liceul McKinley din Chicago, unde s-a remarcat prin desene cu teme patriotice pentru ziarul școlii. A renunțat după o perioadă, vrând să intre în armată, însă, din cauza fragedei vârste de 16 ani, a fost refuzat. În cele din urmă, în 1918, a fost trimis în Franța, ca șofer de ambulanță pentru Crucea Roșie, timp de un an. Îl poți vedea mai jos, lângă ambulanța „decorată” chiar de el cu un portret vesel.

Walt Disney portretul unui geniu

Serios, dar mereu optimist…cine-a zis că pe timp de război nu se pot desena chipuri zâmbitoare, fie ele și pe ambulanțe?

Totul a început cu…un șoarece!(și, într-un fel, cu un iepure)

Desenează trei cercuri. Fă în așa fel încât două să pornească din cel de-al treilea, aflate fiind în stânga, respectiv dreapta sus. Deja cred că ești cu gândul la unul din cele mai cunoscute personaje de desene animate, dacă nu chiar cel mai cunoscut. Dacă mai colorezi toată chestia asta și în negru, în mod sigur îl ai în minte pe Mickey Mouse. Celebrul șoricel este „vinovatul” pentru transformarea animației lui Walt Disney într-un veritabil fenomen global.

Întors din Franța în 1919, Disney s-a străduit din răsputeri să-și găsească tot felul de slujbe, fie ca și actor, fie ca și șofer de ambulanță, fie ca și desenator. Bineînțeles, fără vreun succes(și-am scos și-o rimă (ne)intenționată). În cele din urmă, fratele său Roy, devenit bancher, a reușit să-l ajute să obțină o slujbă la Pesmen-Rubin Art Studio, unde Walt l-a cunoscut pe desenatorul Ubbe Iwerks. În 1920, Disney și Iwerks au pus bazele unui studio de animație, cu care au obținut unele succese locale în Kansas, datorită cinematografului lui Frank Newman, foarte apreciat la acea vreme. Numele lui Newman va fi asociat cu „Newman Laugh-O-Grams”, primele proiecte animate ale lui Walt Disney, iar „Laugh-O-Gram Studio” va fi și numele primului studio al lui Walt Disney.

Primul personaj creat de Disney și Iwerks care s-a bucurat de succes a fost Oswald the Lucky Rabbit, un iepure asemănător ca design cu Mickey Mouse, creat pentru studiourile Universal de distribuitorul lui Disney la acea vreme, Charles Mintz, care semnase un contract cu studioul lui Disney. Oswald s-a bucurat de un mare succes, însă, pe termen lung, ca o ironie a sorții, nu i-a purtat deloc noroc creatorului său.

În 1928, mergând să negocieze un preț mai mare pentru a continua să producă desene animate cu Oswald, Disney a fost șocat când Mintz a propus ca suma care-i revenea să fie redusă. Pe lângă asta, Mintz reușise să ofere un contract unei mari părți din echipa de animatori a lui Disney, și a recurs chiar la un ultimatum: fie Disney accepta reducerea sumei, fie Mintz își făcea propriul studio și continua să producă desene animate cu Oswald. În urma acestui incident, Disney a ales să renunțe la Oswald, care a rămas pe mâinile lui Mintz, până în 2006, când s-a întors „acasă” la studiourile Walt Disney. Îl poți vedea pe Oswald mai jos:

Oswald_the_Lucky_Rabbit_Epic_Mickey_render

Oswald, așa cum apare în jocul video Epic Mickey(2010), care a contribuit semnificativ la popularitatea personajului în anii de după reachiziționarea de către Disney.

Deși foarte dezamăgit de trădare, Disney a perseverat. În timpul călătoriei cu trenul înapoi spre Hollywood, hotărât fiind să nu mai cedeze drepturile pentru niciun personaj, lui Disney îi încolțește în minte ideea cu șoricelul Mickey, inspirat fiind și de un șoarece din fostul lui studio din Kansas. Apropo, poate știai, poate nu, dar Mickey era cât pe ce să se numească Mortimer.

Cine l-a determinat pe Walt să-i spună Mickey? Știi vorba aia cu „În spatele unui bărbat puternic…” Ei bine, soției lui Disney, Lillian, i s-a părut că Mickey suna mai drăguț decât Mortimer. Bineînțeles, nici Mickey nu a avut succes din prima. Nici măcar din a doua: primele două scurtmetraje animate cu simpaticul șoricel nu și-au găsit un distribuitor.

Abia al treilea, „Steamboat Willie”, și-a atins scopul, făcând din Mickey Mouse o mare „vedetă”. Mickey a evoluat odată cu industria filmului, mai ales a animației. Mai târziu, i s-au alăturat Minnie, Donald,(care face mișto de Hitler într-un filmuleț GE-NI-AL de propagandă, pe care-l vezi aici:  https://www.youtube.com/watch?v=bn20oXFrxxg )Pluto, Goofy și toți ceilalți prieteni care au bucurat generații întregi de copii, făcând din Walt Disney un „household name” pe tot globul. Mai jos, primele schițe cu Mickey Mouse. Apropo, însuși Disney a fost vocea lui Mickey din „fragedă pruncie” până-n 1947.

Mickey_Mouse_concept_art

Un maestru al adaptărilor

Dacă e să mă întrebi sincer care e unul din secretele succesului lui Walt Disney, o să-ți spun că se pricepea al naibii de bine la „coveruri”. Când a început să-și croiască drumul spre nemurire prin lung-metraje, a fost inspirat de diverse basme și povești, cărora a reușit să le aplice o tușă personală. Când s-a apucat să facă „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, primul lung-metraj de succes dintr-o lungă serie, lansat în 1937, i s-a spus că e nebun și că va ajunge să falimenteze.

Imaginează-ți cam ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi oprit. Niciun film din sus-numita serie legendară de lung-metraje n-ar mai fi apărut. Nu tu „Bambi”, nu tu „Pinocchio”,  nu tu „Cartea Junglei”, nu tu „Frumoasa și Bestia”, „Aladdin” sau „Regele Leu”(astea 3 au fost sursă de inspirație pentru musicaluri de mare succes pe Broadway). A spune că influența lui Disney asupra a ceea ce anglo-saxonii numesc „pop culture” e considerabilă e ca și cum ai spune că în „Ferma Animalelor”, romanul satiric al lui George Orwell este vorba despre niște porci.

Poate că poveștile spuse de Disney în multe dintre filmele sale nu sunt originale, însă ce este cert e că maniera lui de a le spune i-a fost de mare ajutor în a face copii, părinți și bunici deopotrivă, să zâmbească. O fi „Cartea Junglei”, spre exemplu, creația marelui Rudyard Kipling, însă când mă gândesc la Mowgli și Baloo, nu văd imediat relația dintre un mentor strict și un discipol rebel, ieșită de sub penița scriitorului englez, ci ultrafaimosul moment cu „Bare Necessities”( https://www.youtube.com/watch?v=rnN4y0eRcqU – ia de-aici optimism pur!).

Cel mai fericit loc de pe pământ.

Ai auzit spunându-se că bucuria vine din lucrurile simple, fără îndoială. Cea mai grandioasă creație a lui Walt Disney, visul copiilor din lumea întreagă, Disneyland, a fost inspirat de o plimbare printr-un parc de distracții cu copiii lui. În timp ce se afla în roata mare din parc, Disney a început să se gândească la un loc în care copiii și părinții să se simtă bine. Însă de la vis la realitate e drum lung, și adesea anevoios.

Inițial, Disney își dorea să construiască un parc în apropierea studioului său din Burbank, pentru fanii care-și doreau să-l viziteze, dar și-a dat seama că locul la care se gândise inițial era prea mic. După ce a vorbit cu un consultant, Disney a cumpărat o bucată de teren de 65 de hectare.

Construcția a început în vara lui 1954, iar în iulie 1955, parcul a fost deschis publicului. Dar „Cel mai fericit loc de pe pământ” a avut parte de o grămadă de dificultăți. Walt spunea că  i-a fost greu să convingă investitorii, pentru că „visele nu oferă garanții”.

Deschiderea, deși aparent spectaculoasă, a adus o mulțime de probleme, în ciuda investiției de 17 milioane de dolari. Perioada imediat următoare deschiderii a fost marcată de o grevă a instalatorilor. Imaginează-ți ce se întâmplă vara, în California, într-un parc plin de oameni, în care nu funcționează fântânile. Mulți au acuzat conducerea parcului că încearcă să oblige vizitatorii să cumpere răcoritoare. Pe lângă asta, mulți au intrat în parc cu bilete contrafăcute.

Deci, îți cam dai și tu seama ce-a ieșit acolo. Adaugă cozile, plângerile unora dintre vizitatori în legătură cu angajații neprietenoși, sistemul de plată individual și ineficient, și-ți dai seama și mai clar: a ieșit orice, numai cel mai fericit loc din lume nu.  Pe lângă asta, unele surse spun că Disney a fost refuzat de mai mult de 300 de bănci când căuta sponsori pentru parc. Oricine altcineva ar fi renunțat, clar. Însă Disney nu era oricine altcineva. Și tocmai datorită acestei perseverențe avem astăzi parcuri Disney în California, Florida, Tokio, Paris și Hong Kong, și chiar un spa Disney în Hawaii.  Mai jos poți vedea o imagine cu un veritabil simbol Disney, castelul din „Frumoasa adormită” așa cum apare el în California:

800px-Sleeping_Beauty_Castle_Disneyworld_Anaheim_2013

Bijuteria coroanei Disney: castelul Frumoasei Adormite din Anaheim, California, în 2013.

Concluzii

Cred că nu există poveste mai tipic americană decât cea a lui Walt Disney. Viața lui mi se pare exemplul perfect de saga „rags-to-riches”, un destin de roman, marcat de talent, imaginație, și mai ales perseverență. Walt Disney m-a inspirat enorm de mult, marcându-mi copilăria(nu cred că sunt singurul care-a crescut cu cărțile și revistele Disney editate de Egmont România, care între timp a dispărut de pe piața noastră).

Walt Disney este omul, artistul, vizionarul care arată tuturor  celor care pot deschide niște ochi suficient de mari și inocenți ce înseamnă să crezi în puterea unui vis. Sper din toată inima că prin ce am scris în rândurile astea, am reușit să-ți fac cunoscută povestea cuiva care chiar a știut ce înseamnă să nu renunți niciodată. Și mai sper ca de fiecare dată când simți că nimic nu merge cum trebuie, să ții minte cuvintele lui Walt: „Sper să nu scăpăm din vedere un lucru: totul a pornit de la un șoarece.”

 

Comments

comments

Walt Disney portretul unui geniu