Jocurile video – un rău necesar, sau un mijloc de dezvoltare?
Despre jocurile video, părinții au spus încă de la începuturi cum că sunt o pierdere de vreme. Mai rău, unii experți în educație au susținut chiar că acestea ar corupe creierul. Jocurile video violente sunt folosite în mod current de către media și unii experți drept țap ispășitor pentru persoanele tinere ce comit acte de violență, sau întreprind acțiuni anti-sociale.
În același timp, mulți psihologi și oameni de știință sunt de părere că jocurile video nu doar că nu sunt nocive, ci chiar aduc cu ele multe beneficii – spre exemplu dezvoltarea capacitățiilor cognitive ale jucătorilor. Jocurile video, spun aceeași oameni de știință, ar putea de fapt să îi înzestreze pe jucători cu abilități foarte avansate, de care cu siguranță vor avea nevoie în viață. Nu am pretenția că voi putea să aduc dezbaterea la un final; mai ales nu în cele câteva rânduri scrise aici. În schimb, își voi prezenta câteva efecte, atât pozitive, cât și negative, și te voi lăsa pe tine să îți formezi o opinie informată.
Conform profesorului și psihologului C. Shawn Green, de la University of Wisconsin, jocurile video produc schimbări la nivelul creierului. Acestea schimbă structura creierului în același mod în care învățatul să citească, sau cântatul la un instrument o face la copii. Așa cum exercițiile fizice exersează și cresc mușchii, la fel combinația de efort de concentrare și eliberarea de neurostimulenți, precum dopamina, cresc puterea creierului.
În multe jocuri, priceperea de care este nevoie pentru a câștiga implică gândirea unei probleme la modul abstract și uneori, concentrarea asupra aceleiași problemei pentru o perioadă mai lungă de timp. De multe ori, aceste aptitudini, extrem de utile de altfel, nu sunt predate nicăieri. Să luam spre exemplu rezolvarea unei probleme logice. Dacă ai oriunde între 20 și, sa zicem 45 de ani, s-ar putea să fi auzit de The Incredible Machine. Este un joc ce stimulează capacitățile cognitive ale jucătorului prin punerea în fața unei situații în care trebuie să ajungă din punctul A, în punctul B, într-un mod cât mai creativ, dar folosind doar instrumentele puse la dispoziție. Rezultatul seamănă, de cele mai multe ori, cu un aparat Rube Goldberg.
Jocurile shooter, de genul Counter-Strike, Call of Duty sau Battlefield sunt printre cele mai jucate din lume. Se spune că aceasta se datorează violenței ce stă la baza jocului. Însă despre coordonarea mână-ochi și exersarea constant a aptitudinile de orientare spațială se vorbește mai puțin. Hai să luam situația ipotetică, dar care reprezintă o constanta în majoritatea jocurilor shooter, în care personajul fuge și trage cu arma în același timp.
Cu toate că pare banal, în timp ce jucătorul aparent doar apasă câteva butoane și mișcă mouse-ul, acesta este în permanență conștient de poziția sa pe harta jocului, în unele fiind nevoit chiar să fie capabil în orice moment să identifice punctele cardinale pentru orientare, dar în același timp, trebuie să depună efort pentru urmărirea vitezei de deplasare, urmărirea țintei, asigurarea că ținta este lovită și așa mai departe.
Toți factorii aceștia trebuiesc luați în calcul în mod simultan, pentru ca creierul jucătorului să interpreteaze informațiile primite în mod corect și într-un ritm foarte alert și le transforme în mișcări precise ale mâinilor. În sensul acesta, experți din cadrul aviațiilor militare au explicat că unul din motivele pentru care noua generație de piloți este mult mai experimentată, sunt jocurile video.
Planificare strategică, managementul resurselor și logistică. Sună ca ceva scos dintr-o fișă de post a oricărei multinaționale, și nu ceva de care e nevoie într-un joc video, nu-i așa? Cu toate astea, celebrul SimCity, și mai nou Cities: Skylines, dovedesc exact cât de greșită este interpretarea aceasta. Ambele sunt jocuri de o complexitate colosală în care jucătorul este nevoit să gândească în avans tot ce presupune dezvoltarea sustenabilă a unui întreg oraș, de la locurile prin care trec țevile de canalizare și cablurile electrice, și până la construirea de autostrăzi și alegerea arhitecturii clădirilor. Ca peste tot, mai ales în viața reală, resursele sunt limitate, iar jucătorul este nevoit să se folosească de ele într-un mod inteligent. American Planning Association, asociația arhitectilor urbani din Statele Unite, și Maxis, creatorii seriei SimCity, chiar susțin că jocul lor a ghidat foarte mulți tineri americani și i-a determinat să aleagă o carieră în planificare urbană și arhitectură.
Tot în materie de management al resurselor se mai încadrează un tip de joc, și anume cel care te învață principii de bază pentru business. Primul meu contact în copilărie cu acțiunile unei companii și cu bursa au fost cât timp jucam Railroad Tycoon. Cum probabil ai dedus din denumire, jocul se învârte în jurul construirii unui imperiu ferioviar, dar nu e totul așa de simplu cum pare. Companii rivale, ceilalți acționari ai companiei tale, taxele plătite, salariul personajului, toate acestea trebuiesc luate în calcul în timpul jocului, care uneori, pare că face tot posibilul să-ți pună bețe în roate.
Simularea unor situații reale. Fie că e vorba de momente istorice, locații geografice, sau legi ale fizicii, foarte multe jocuri video pun foarte mare preț pe lucrurile acestea. Cum ar fi dacă, în loc să citești despre intrigile politice ale Italiei renascentiste, ai putea să le trăiești? Statul Papal, familia Borgia, familia Medicii și câteva locații cheie ale perioadei respective construite din pixeli și desfășurate în fața ochilor tăi. S-ar putea să fi ghicit, mă refer la Assassin’s Creed. Nu tuturor ne place istoria. De fapt, din ce am observat, majoritatea o găsesc plictisitoare. Uite o cale prin care paginile nesfărșite ale cărților de istorie sunt transformate într-un film de aventuri și acțiune în mijlocul căruia te trezești aruncat. Evident, există riscul să nu reușești să faci diferența dintre adevărul istoric și ficțiune, dar dacă ești ca mine, vei găsi că ai motivația să găsești adevărul.
Hai să vorbim un pic și despre simulatoarele de zbor înainte să trecem la reversul medaliei. Te trezești într-o cabină de zbor și privești în jur la o pistă de decolare. Ce faci? Păi, verifici suprafețele de control, nivelul de combustibil, te asiguri că ai centura de siguranță bine prinsă și decolezi. Toate controalele, inclusiv viteza de zbor, unghiurile aripilor, altitudine și asa mai departe, sunt la vârfurile degetelor tale. Dar hai să o ducem un pas mai încolo, spre ultima frontieră. Imaginează-ți simularea unui întreg program spațial, în care ai posibilitatea să construiești piesă cu piesă avioane și rachete, în care trebuie să administrezi bugetul programului, să te ocupi de recrutarea personalului, de cercetarea și dezvoltarea de tehnologii noi și de efectuarea de experimente care să te ajute să avansezi tot mai adânc în spațiu. Acum imaginează-ți că în timp ce faci toate astea mai ai și legiile fizicii foarte bine simulate care abia așteaptă să-ți rupă în bucăți avioanele pentru o apripă atașată în unghiul greșit. Am observat că mai noi au început să apară tot mai multe jocuri care simulează fizica într-un mod foarte apropiat de realitate. Cu toate acestea, cel mai simplu de înțeles mi-a părut Kerbal Space Program. Înglobează bine majoritatea punctelor despre care am vorbit mai sus, și te învață cu succes câteva noțiuni de fizică aerospațială. Una peste alta, jocurile video de tipul acesta transformă învățatul în distracție.
Așa, hai să ne uităm acum și la reversul medaliei, la partea mai întunecată a poveștii.
Pentru mare parte din efectele negative produse de jocurile video se face vinovată violența din ele. Cel puțin asta spune un studiu efectuat de către Anderson & Bushman în 2001. Acesta continuă prin a spune despre copii care practică jocuri video ce conțin violență excesivă, că sunt mai predispuși la dezvoltarea unui mod de gândire și comportament agresiv, și la scăderea gradului de ajutorare a celor din jur. Conform lui Dimitri A. Christakis, de la Seattle Children’s Research Institute, copii care urmăresc constant multă violență simulată, precum cea din jocurile video (dar și din filme), ajung să devină imuni la ea, acționând și ei mult mai violent și dând dovadă de mult mai puțină empatie ca cei din jurul lor.
Efectul acesta este agravat și mai mult prin natura interactivă a jocurilor. În multe dintre ele violența fiind răsplătită. Participarea activă, experimentarea și controlul asupra violenței din jocuri reprezintă unelte de învățare foarte eficace, doar că spre deosebire de uneltele de învățare din prima parte a articolului, acestea nu aduc nici un fel de efecte benefice cu ele. Mai multe studii, precum Anderson&Dill din 2000, sau Gentile, Lynch & Walsh din 2004, sau chiar studdile efectuate de American Psychological Association au dus la concluzia că există o corelație palpabilă între jocurile video violente și activitatea criminală. Cu toate acestea, într-o scrisoare deschisă, numeroși psihologi și criminologi denunță concluziile studiilor, clasificându-le ca alarmiste și menite a induce în eroare. Până una alta, singura concluzie certă în momentul acesta e că vor exista întotdeauna oameni violenți și oameni care joacă jocuri video. Uneori cele două categorii se suprapun.
Unele jocuri video, chiar dacă nu sunt extrem de violente, promovează valori greșite. Violența, în mod evident, dar și răzbunările și agresiunile în general sunt deseori răsplătite. Negocierile și alte căi nonviolente nu sunt printre opțiuni de multe ori. Femeile sunt de cele mai multe ori reprezentate ca personaje slabe, lipsite de apărare, sau provocatoare din punct de vedere sexual.
Realizările academice ale jucătorilor pot fii afectate în mod negativ de jocurile video. Un studiu publicat de Universitatea Argosy, Minnesota School on Professional Psychology arată că cei cară dedică excesiv de mult timp jocurilor video tind să se certe mai des cu profesorii, dar și cu prietenii. Aceștia alocă, în mod evident, mai puțin timp învățatului, în favoarea jocurilor video, iar pe cale de consecință, rezultatele academice, sau mai degraba lipsa lor, nu întârzie să apară.
Jocurile video pot avea și un impact negativ asupra sănătății, dacă sunt consumate în exces. Dintre aceastea e demnă de menționat rata mai crescută de obezitate în rândul celor joacă în mod constant, aceștia omițând să acorde timp mișcării necesare dezvoltării sănătoase a corpului. De asemenea, lipsa mișcării pentru perioade lungi și dese poate conduce la deformări osoase, mai ales la copii, la atrofiere musculară și la probleme de postură. Se vorbește și despre dependența provocată de anumite jocuri. Un studiu al National Institute for Media and Family sugerează că cei care suferă de depreșie sau anxietate prezintă un grad avansat de risc pentru dependență de jocuri video. Aceștia ajung chiar să dezvolte o fobie față de societate, ajungând sa fie persoane retrase.
Catherine Steiner-Adair, psiholog afiliat Universității Harvard susține că tinerii care folosesc jocuri pe telefon, de genul Candy Crush, dar nu numai, în drumul lor spre școală, sau oriunde altundeva sunt afectați în mod negativ. Aceștia vor păstra liniștea, ceea ce unii părinți vor aprecia, dar nu este ceea ce au nevoie. Conform aceleiași doamne Steiner, copii au nevoie de timp în care să viseze cu ochii deschiși, de timp în care să se ocupe de anxietățile lor personale, de timp în care să-și proceseze proprile gânduri și să le împărtășească părinților și celor din jur. Acordarea atenției unor astfel de jocuri conduce invariabil la împuținarea timpului acordat propriei persoane, și implicit la o lacună în dezvoltarea personală.
Am menționat la începutul articolului că nu-ți voi spune ce să crezi, ci te voi lăsa pe tine să decizi. Totuși, ca o concluzie superficială, la fel ca majoritatea lucrurilor, jocurile video sunt bune atât timp cât sunt consumate cu moderație. Pornind de la presmisa asta, te voi lăsa pe tine să decizi dacă, ce, cât și cum vei dori să joci.
Comments
