Jocurile video: o nouă formă de artă narativă

Dacă mă întrebi care e secretul supraviețuirii speciei umane din vremuri pierdute-n ceața timpului și până azi, o să-ți dau un răspuns care s-ar putea să te surprindă. De ce? Ei bine, fiindcă n-are legătură cu abilitatea noastră de a făuri unelte și arme, și implicit, cu cea de a le folosi.

Eu unul cred că secretul supraviețuirii noastre este unul strâns legat de ceva mult mai profund. Ca și toate lucrurile profunde, acest ceva este un detaliu care poate trece neobservat, însă, odată analizat atent, devine cheia.

Ca oameni, avem o abilitate unică: aceea de a exprima articulat ceea ce ni se întâmplă. Abilitatea asta este, de fapt, după părerea mea, ceea ce ne-a asigurat supraviețuirea atât de mult timp. Prin calitatea noastră de „ființe povestitoare”, am reușit să lăsăm în urmă ceva extrem de important: modul nostru de a percepe lumea.

Ești obișnuit(ă), probabil cu ideea conform căreia cărțile de istorie conțin foarte multe nume și date. E adevărat, cam asta am fost învățați să ținem minte pe băncile școlii. Însă istoria nu e altceva decât ce-am spus mai sus: o expresie articulată a realității unor anumite vremuri. Așadar, o chestiune de perspectivă. Fiecare poveste pe care o spunem este, la urma urmei, centrată pe conceptul perspectivei.

Lumea se schimbă cu o rapiditate care, pe mine unul, mă uluiește tot mai tare pe zi ce trece. Câteodată îmi vine să-i zic „Whoa, whoa, whoa, WHOA! Stai așa, nici n-am apucat să-mi revin după ultima mare descoperire!”

Bineînțeles, schimbarea lumii implică și schimbarea felului în care exprimăm și ne raportăm la realitățile ei. Cu niște sute de ani în  urmă, oamenii își spuneau povești pentru a întreține atmosfera. Mai târziu, au găsit o cale de a transpune poveștile în imagini mișcătoare, care, după ceva vreme, au fost acompaniate și de sunet și culoare.

Du-te în ziua de azi la cinema, și cu o pereche de ochelari colorați, o să vezi cum lumile și personajele fantastice imaginate de băieții ăia cu minte creață de la Hollywood prind viață chiar în fața ta. Filmele au ajuns să reprezinte un mare, mare pas înainte în ceea ce privește arta narativă.

Însă eu cred că oricât de puternic ar fi impactul lor, oricât de mare le-ar fi capacitatea de a ne face să visăm să fim eroi de poveste, mai există o artă care duce ideea asta la nivelul următor.

Jocurile video, căci despre ele vorbesc, nu se mulțumesc să te facă să visezi la a fi erou. Nu e de ajuns. Cât timp ai un controller în mână, chiar simți că EȘTI erou. Cred că industria jocurilor video, una din industriile cu cea mai fulminantă evoluție din istoria recentă, are atât de mult succes tocmai datorită acestei idei de a crea o poveste în care jucătorul să fie implicat. Voi încerca, în cele ce urmează, să-ți arăt cum a ajuns să fie posibil lucrul ăsta, să-ți ofer o perspectivă informativă, și în același timp plăcută despre ceea ce înseamnă să fii „erou de canapea”, să călătorești prin lumi din trecut, prezent  și viitor fără să faci un pas, să întâlnești pericole incredibile fără să-ți fie atins un fir de păr din cap. Sună tare, așa-i?

Originile unei revoluții

Având în vedere felul în care te-am introdus în „miezul problemei”, s-ar putea să ridici din sprânceană în momentul în care o să vezi că primii „gameri” nu au fost altceva decât oameni de știință, care manevrau mașinării cât casa, ce simulau lupte aeriene și alte asemenea activități tipice pentru armată. Se pare că primul joc video patentat în America își are originile în 1948, fiind tocmai un simulator de zbor.

Au existat și simulatoare de tenis sau X și 0, însă niciunul dintre acestea n-a fost făcut accesibil publicului larg, datorită faptului că mașinăriile pe care rulau jocurile acelor vremuri erau, așa cum am spus, enorme, sau prea scumpe pentru a putea fi scoase din laboratoare.  Mai jos, poți să vezi cam ce-ți trebuia ca să te poți delecta cu „strămoșii” de azi ai jocurilor video. Imaginează-ți cam cum ar fi să ai în sufragerie o ditamai hardughia de genul ăla, și probabil că n-o să ți se mai pară atât de „fun” să fii gamer. Noroc că lucrurile n-au rămas nici pe departe așa, pentru că, așa cum știm, relația omului cu tehnologia a fost mereu bazată pe ideea de evoluție. Cred c-ar fi fost păcat ca un concept cu un asemenea potențial de divertisment să fi rămas accesibil doar oamenilor de știință, oricât de anostă le-ar fi fost existența. Ce, doar ei să se distreze?

Computerul Nimrod Schematic

Diagrama unui computer Nimrod, o mașinărie care rula jocuri video, din anii ’50: 1 este panoul de instrucțiuni, 2 este panoul principal, 3 panoul de calcul, 4 panourile de valve, iar 5 panoul de control.  

Momentul de cumpănă în ceea ce privește accesibilitatea jocurilor video a avut loc datorită lui Ralph Baer, care s-a gândit să facă în așa fel încât oricine să se poată juca chiar de acasă, fără efort, doar cu ajutorul unei console și al propriului televizor. În 1972, Baer a inventat consola Odyssey. Pe lângă hardughia arătată mai sus, aceasta reprezintă un progres extraordinar.  O poți vedea mai jos.Magnavox-Odyssey-Console-Set

Succesul Odyssey i-a impulsionat pe Nolan Bushnell și Ted Debney, proprietarii micii(la acea vreme) companii Atari, responsabilă pentru ceea ce este considerat primul joc video cu succes comercial masiv, Pong, un simulator de tenis/ping-pong care-a făcut senzație la vremea lui.

Pong

Dap, în anii  ’70 era super distractiv să te joci cu două linii care aruncau un punct peste o linie punctată. Simplu și la obiect, nu?

Povestea devine esența.

Pentru că vorbim de jocurile video ca mediu inovator în arta narativă, trebuie să-ți spun că primul joc considerat ca având o poveste la bază a apărut în 1981, datorită ultracunoscutei companii Nintendo, și poartă numele de Donkey Kong. În joculețul ăsta, îți asumi rolul lui Jumpman(personaj megapopularizat ceva mai târziu sub numele de Mario, și devenit simbolul Nintendo), care trebuie să o salveze pe prietena lui de o gorilă uriașă. Motivul narativ al jocului,  ceea ce anglofonii numesc „damsel in distress”, avea să fie folosit pentru o grămadă de jocuri ulterioare.

Donkey_Kong_Gameplay

Primul joc cu fir narativ arăta cam așa. Începutul unei istorii lungi și din ce în ce mai complexe.

În mod absolutamente sigur te-ai jucat și tu Super Mario Bros, jocul care l-a transformat pe micul italian săltăreț care creștea pe bază de ciuperci într-o figură emblematică a jocurilor video. Eu unul țin minte cât de dificil îmi era să ajung până la nenorocitul ăla de dragon, sau, cum îi ziceam eu „balaur”. Mi-a luat o  grămadă de timp să-mi dau seama că, de fapt și de drept, trebuia să dărâm tâmpenia aia de pod pe care stătea, ca să-l fac să-și împrăștie creierii pixelați în cădere. Eheeeei, că multe zile mi-am mai petrecut jucând Mario.  Să mă fi văzut ce mai dădeam cu cracii de pământ când îmi cădea ciuperca-n prăpastie. Good old times, vorba englezului!

Era super-mișto când dădeai de planta aia care-ți permitea să tragi cu flăcări. I’M THE KING OF THE WOOOOORLD!

Femei neajutorate? Clișeu obosit!NES_Super_Mario_Bros

Treaba cu salvatul femeilor a mers, așa cum spuneam, mulți ani. Mai exact, până în 1996, când poate cel mai cunoscut personaj  feminin din istoria jocurilor video a luat prin surprindere gamerii din lumea întreagă. Vorbesc, desigur, despre Lara Croft, eroina seriei Tomb Raider. Lara, un adevărat Indiana Jones feminin, este fiica unui lord englez, pasionată de arheologie, care cutreieră lumea în căutarea a diverse artefacte legendare. Deși nu lipsită de controverse, datorită „formelor” Larei, despre care critica feministă a declarat că reprezintă „întruchiparea fanteziilor masculine”, seria Tomb Raider s-a bucurat de un succes enorm, fiind considerată inovatoare pentru ideea de a avea o eroină în loc de un erou. Seria a fost și ecranizată, cele două filme(apărute în 2001 și 2003) având-o în rol central pe „mrs. Pitt”, Angelina Jolie. În 2013, seria de jocuri a beneficiat de un reboot, numărând până la acel moment 9 titluri. Rebootul a fost foarte bine primit de public și de critici, care au apreciat realismul Larei Croft, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic. Avem de-a face cu o Lara tânără, aflată la primele aventuri, care învață pe parcurs cum stă treaba cu arheologia și situațiile periculoase. În ziua de azi, eroii vulnerabili, aflați la începutul traseului, prind foarte bine la public, iar cei de la Square Enix, care au preluat franciza de la Eidos, au înțeles extrem de clar treaba asta. Nu ți-am spus asta deloc până acum, însă, unul din obiceiurile mele favorite din timpul liber este să mă uit la extrem de popularele „walkthroughs”, mai ales când vine vorba de jocuri de acțiune și aventură, pentru a urmări povestea, ca pe un film, iar noua serie „Tomb Raider”  e perfectă pentru așa ceva. E super-cool să vezi cât de mult efort se depune în  ziua de azi în numele ideii de care-ți vorbeam la început, aceea de a te face să te simți ca un erou într-o poveste. Totul, de la personaje la peisaje, este reprezentat cât se poate de realist, astfel încât implicarea emoțională să fie cât mai mare.

Tomb_Raider_(1996)

Ia uite ce…ochi faini are! Lara la debut

Iat-o și în zbuciumata-i tinerețe, așa cum o arată versiunea din 2013.

TombRaider2013

 

Ia de-aici fainoșag de trailer! Și de afiș!

Când ai istoria la vârful degetelor

Fascinația omului pentru trecut este unul din aspectele esențiale ale existenței sale. Vrei o dovadă clară? Ia un american, un neamț sau orice alt reprezentant al unei societăți „civilizate”(n-am înțeles niciodată de ce alții sunt mereu mai „civilizați” ca noi doar datorită unei afluențe superioare, dar mă rog…), și du-l într-un mediu în care oamenii se descurcă extrem de bine cu foarte puțin, „ca pe vremuri”, cum se spune. I se va părea cu siguranță o experiență „wow”. Ficțiunea de inspirație istorică, în care este descris cu lux de amănunte modul de viață al oamenilor din epoci trecute, fascinează parcă tot mai tare publicul, seriale ca Vikings, The Tudors și altele bucurându-se de un mare succes. Fiind  cel mai nou mediu care se ocupă cu spusul poveștilor, jocurile video nu puteau să nu observe această tendință. Cel mai de seamă reprezentant al ficțiunii istorice, după părerea majorității gamerilor, este seria Assassin’s Creed. Începută în 2007, seria are în centru un conflict din vremuri pierdute-n ceața timpului, între Templieri(reprezentați aici ca fiind corupți până-n măduva oaselor) și Asasini(o  grupare misterioasă de luptători împotriva nedreptății). Parcă pentru a spori ideea de fascinație față de trecut, motivul recurent al poveștii este acela al conectării unui protagonist la memoria genetică a unui strămoș(care devine la rândul său protagonist în povestea istorică a jocului). Seria te ia și te poartă prin diverse epoci, de la Cruciade la Londra victoriană, trecând prin Renaștere, Revoluția Franceză și Războiul de Independență american, permițându-ți să faci cunoștință, în drumul tău spre dreptate cu Leonardo Da Vinci, familia de Medici, George Washington, Charles Darwin, Frederick Abberline(celebru pentru investigarea crimelor lui Jack Spintecătorul) și alte personalități ilustre ale trecutului. Dacă ți-ai dorit vreodată să te întâlnești cu vreunul dintre oamenii ăștia, și chiar să le fii de ajutor în drumul lor prin istorie, joacă orice Assassin’s Creed.

https://www.youtube.com/watch?v=3kGHHMc5dqE Aici ai trailerul de debut al celui mai nou joc din serie, Syndicate cel cu acțiunea în Londra victoriană. Seria e celebră pentru reconstrucția extrem  de detaliată a perioadelor istorice în care se petrece acținea, deci fie că joci, fie că vizionezi un „walkthrough”, în mod clar o să ai parte de un grad ridicat de spectaculozitate. Ține totuși minte că fiind vorba de ficțiune istorică, interacțiunile cu multe dintre personajele reale care apar în jocuri au fost, în general, inventate pentru a cadra perfect cu povestea, așadar, deși nu vei avea parte de o lecție  de istorie 100% precisă, va fi una care explorează niște posibilități foarte mișto.

Alegerea e cheia

Recent, dezvoltatorii de jocuri video au găsit modul perfect de a oferi gamerilor o experiență care să-i implice emoțional la un nivel foarte puternic: le dau acestora posibilitatea de a alege felul în care povestea va decurge de la un anumit punct. Dar, cum spunea bătrânul unchi Ben al lui Peter Parker(AKA Spider-man), odată cu puterea mare, vine și responsabilitatea mare. Deși nu există putere mai mare decât aceea de a fi cel care controlează(la propriu) destinele personajelor cu care joacă, o alegere greșită te poate costa chiar viața unui personaj, iar povestea continuă fără el.

Pe conceptul ăsta se bazează bijuteria celor de la Quantic Dream, cu titlul Heavy Rain, din 2010, o poveste cu foarte mare încărcătură emoțională, despre patru personaje al căror destin se învârte în jurul unui misterios ucigaș în serie cunoscut sub numele de Origami Killer. Să-ți dau prea multe detalii despre jocul ăsta ar însemna să-ți stric plăcerea de-a-l experimenta direct sau indirect, însă îți pot spune cu mâna pe inimă că e plin de momente emoționante și tensionante, și că alegerile pe care ești nevoit să le faci vin numai în contexte care te vor pune la încercare. Nu are nimic horror, dar e extrem, extrem de dark, fiind recomandat doar persoanelor mature. Cred că e jocul perfect pentru cei care încă au mentalitatea aia învechită conform căreia jocurile video-s pentru copii care pierd vremea. O să te prindă ca un film de suspans și-o să-ți umble la coarda sensibilă ca o veritabilă dramă hollywoodiană. Iar dacă-ți place genul ăsta de joc, tipii de la Telltale Games fac o treabă foarte faină cu producții inspirate din francize celebre ca Jurassic Park, The Walking Dead sau Game of Thrones.

Vezi? Nici coperta nu mă lasă să-ți dau prea multe detalii.

Heavy_Rain_Cover_Art

Concluzii

Așa cum am spus, industria jocurilor video a evoluat cu o rapiditate năucitoare, ajungând de la o sursă de distracție la un adevărat izvor nesecat de povești cu impact emoțional puternic și grafică de ultimă generație, care-și aruncă jucătorii în mijlocul acțiunii și le permit să trăiască aventura cot la cot cu protagoniștii lor. Sper că am reușit să te fac să vezi jocurile video dintr-o perspectivă inedită, să le apreciezi meritele în arta de a spune o poveste, și să te-ntrebi, ca și mine, oare ce ne-o aștepta în viitor?

Comments

comments

Magnavox-Odyssey-Console-Set