Fiziologia fericirii: cum să-ți setezi creierul pe modul „happy”.
Dacă există ceva despre om care să fie adevărat indiferent de cine e, de unde vine, încotro se îndreaptă, ce gândește, crede, spune și face omul respectiv, acel ceva e faptul că omului i-a plăcut întotdeauna extrem de mult să alerge. Când nu aleargă după ființe sau obiecte, ca distracție sau ca modalitate de menținere a sănătății, omul știe să alerge, ceva mai metaforic, și după concepte. Iar unul dintre conceptele cele mai „vânate” de-a lungul veacurilor este fericirea.
Fericirea e prezentă în documente binecunoscute, de la Biblie la Declarația de Independență americană. A fost definită-n fel și chip de o grămadă de gânditori, fiecare cu propriul mod de-a o privi. Rețelele sociale abundă de poze care mai de care mai viu colorate însoțite de citate legate de acest aspect esențial al vieții emoționale. Unii îi închină ode, ca Beethoven, alții o categorisesc drept o iluzie, o stare nenaturală, ca Freud.
Ce voi încerca eu cu aceste rânduri e să-ți arăt o față a fericirii de dincolo de latura „literară” a lucrurilor. Vreau să te iau, la figurat vorbind, de mână și să te invit la o plimbare prin propriul creier, arătându-ți că, de fapt, fericirea poate fi exact ce vrei tu să fie, având un buton de pornire, pe care-l poți apăsa când vrei, atâta timp cât urmezi pașii necesari pentru a o face.
Mă vor ajuta în demersul meu și savanții americani, care au descoperit, după îndelungi studii, ce și cum se poate face pentru a te „programa” să fii fericit(ă).
Depresia, „miezul problemei.”
În zilele noastre, auzim la tot pasul de câte un caz de depresie. A devenit un diagnostic foarte comun, în societatea aflată parcă pe bandă rulantă în care trăim. Normal, ca și orice problemă care începe să se răspândească tot mai rapid, și depresia a început să fie studiată cu mare atenție. Unul dintre oamenii care țin acest diagnostic sub lupă este neurologul Alex Korb, de la UCLA.
El susține, în cartea lui intitulată „The Upward Spiral: Using Neuroscience to Reverse the Course of Depression One Small Change at a Time”(„Spirala ascendentă: cum să folosești neurologia pentru a inversa cursul depresiei, cu câte o schimbare mică”), ideea că depresia poate fi combătută „apăsând niște butoane” în creier, care duc la activarea „modului happy” de care vorbeam în titlu.
Mai exact, Korb propune ideea că există niște etape pe care trebuie să le parcurgi astfel încât creierului tău să-i fie ușor să revină la starea sa inițială. De exemplu, el susține că grijile, atât de obișnuite în cazul cuiva care se luptă cu depresia, crește activitatea cortexului prefrontal median și o scade pe cea a amigdalei creierului, calmând sistemul limbic.
Tot el spune și că grijile sunt și ele o modalitate a creierului de a lupta cu depresia. Alte sentimente comune depresiei sunt cele de vinovăție și rușine. Acestea, exacerbate în asemenea cazuri, nu fac altceva decât să pună la lucru centrii creierului care se ocupă cu conștientizarea ideii de recompensă. De-aici poți să-ți dai seama cam cât de grozav poate să fie creierul. Se programează singur, fără ca tu să realizezi lucrul ăsta, să lupte cu starea de nefericire.
Recunoștința, un aliat de încredere.
Unul din cele mai des auzite sfaturi în legătură cu depresia este acela de a te concentra pe lucrurile pentru care ești sau merită să fii recunoscător. Potrivit lui Korb, recunoștința este una din stările emoționale care ajută la producția de dopamină. Astfel, creierul își produce singur substanța întâlnită în mod obișnuit în diverse medicamente antidepresive.
Tot domnul Korb vine și cu o soluție pentru cei care nu găsesc motive de recunoștință: el spune că nu găsirea lor, ci căutarea lor contează, ea fiind cea care ajută creierul să producă dopamină și serotonină. Nu-ți cam sună ca și un computer care-și ia update-urile singur odată ce-l setezi să facă treaba asta? Mie da!
Identifică-ți stările negative.
Ceea ce numim „pase proaste” sunt lucruri cât se poate de normale, la urma urmei. Dacă se întâmplă, însă, să te simți complet depășit de situație, ăsta e un semn că ți-ai suprimat prea mult timp emoțiile negative. Ce e de făcut în cazul ăsta?
Ei bine, cea mai simplă soluție e să-ți identifici aceste emoții, oricât de complicat ar suna. O poți face ca atare, sau prin tot felul de metafore sau alte procedee de genul ăsta care să te-ajute în acest sens.
Participanții la un studiu despre legătura dintre creier și emoții, efectuat prin RMN, au fost rugați să privească fotografii cu expresiile feței unor oameni ce treceau prin anumite stări emoționale. Fiecare participant la studiu a reacționat potrivit emoției exprimate de persoana din poza din fața lui, ceea ce i-a intensificat activitatea amigdalei.
Partea interesantă a venit, însă, în momentul când participanții au fost rugați să numească emoția din imagine. Impactul asupra amigdalei a scăzut considerabil. Ceea ce i-a dus pe savanți la concluzia că atunci când îți recunoști emoțiile și ești conștient de ele, impactul lor asupra creierului scade. Psihologul James Gross, specialist în studiul emoțiilor și al reglării acestora avertizează că încercarea de a-ți suprima emoțiile nu te va ajuta deloc, centrul limbic, responsabil cu acestea, fiind la fel de presat, sau chiar mult mai presat, în cazul în care încerci să faci asta. Pur și simplu încearcă să-ți numești starea proastă cumva în loc să te tot întrebi ce și cum e cu ea, și s-ar putea să te surprindă rezultatele.
Decizii, decizii, decizii
Sigur știi momentele alea în care ești conștient că ai de luat o decizie, dar există ceva în mintea ta care te oprește să faci treaba asta. Fii atent ce-ți spun: orice-ar fi acel „ceva”, știința spune să-l dai naibii și să iei decizia aia, pentru că te va ajuta foarte mult din punct de vedere emoțional. Luarea deciziilor are loc prin același proces ca și determinarea intențiilor stabilirea obiectivelor, care stimulează cortexul prefrontal, reducând grijile. Și apropo, nu căuta decizia „cea mai bună”. Ia-o, în schimb, pe cea care te liniștește cel mai mult. Gândește-te că oricum trebuie să iei una. Ia una care să fie destul de bună încât să nu te facă să te gândești prea mult la ea, pentru că un creier prea încărcat nu ajută decât la o stare de confuzie generalizată.
Vezi-l? Când îți cere „update-uri”, dă-i-le, iar când i le dai, nu-l „trage din priză” cu emoții negative. Informează-te, și o să vezi ce fain o să zbârnâie!
Puterea magică a atingerii
Dacă ai avut, sau cunoști pe cineva care a avut de dus lupte cu depresia, știi clar că tendința de a evita contactul uman e de la sine înțeleasă în asemenea cazuri. Însă, cam ce te faci când știința vine și-ți spune că tocmai de chestia asta ai nevoie ca să ieși din încurcătură?
Tot printr-un studiu realizat cu ajutorul unui RMN s-a descoperit că orice contact fizic care implică afecțiune, de la a ține pe cineva de mână, la îmbrățișări, ajută foarte mult la reglarea emoțiilor. Niște cupluri au fost supuse unor ușoare electroșocuri. S-a descoperit că în momentul în care acestora li s-a permis să se țină de mână, activitatea cortexului cingular anterior și a cortexului prefrontal dorsolateral a scăzut.
Știi care-s astea? Alea cu grijile și durerea. Se pare, potrivit unui studiu, că dacă primești cinci îmbrățișări pe zi, vei fi mult mai fericit. Îmbrățișările produc o chestie foarte tare numită oxitocină. Și cu cât durează mai mult, cu atât e cantitatea mai mare. Ceea ce e bine, pentru că oxitocina e o substanță care dă o stare de bine creierului.
Așadar, când te simți copleșit de sentimente negative, încearcă să îmbrățișezi pe cineva drag. Nu, nu e „vrăjeală”, și nici nu o să încarci persoana respectivă cu energia ta negativă. Știu oamenii ăia cu „free hugs” ce știu! Și masajul ajută la fel de mult, crescând nivelul de serotonină și dopamină. Astea-s două chestii faine, asociate în mod obișnuit cu senzația de plăcere.
Așa că nu ezita să apelezi la cineva care știe exact ce „butoane” să-ți apese atunci când te simți „under the weather”, vorba englezului! În esență, suntem ființe sociale, și e bine să ții minte asta. Creierul tău o știe. Iar tu ești la fel de deștept ca el!
Nici pe îmbrățișări n-avem „exclusivitate.” Ia uite la mâțele-astea două!
Concluzii
Știi că se tot zice de creier că-i ca un supercomputer? Ei bine, chiar așa este! Însă și cel mai performant computer, cu cele mai mișto setări, are nevoie de câte-un update ocazional, așa cum am spus și mai sus. Altfel, apare inutilitatea, și n-o vrei în preajma ta. Așadar, când simți că ai nevoie să-ți reîncarci bateriile, fă măcar unul sau două din lucrurile expuse în rândurile astea.
Ține întotdeauna minte că nu ești singurul/singura care pățește din când în când așa ceva, și că întotdeauna, cea mai bună soluție se află la și în tine. De ce? Pentru că ai un supercomputer în cutia craniană! Folosește-l, așadar, cu încredere!
Comments
