De la Cleopatra la Mabel, o scurtă istorie a cosmeticii

Istoria cosmeticii de la cleopatra la mabel grozavmediaNu mai este deloc un mister faptul că femeile,  indiferent de origine, cultură sau înfățișare, au avut dintotdeauna un ideal comun: acela de a arăta bine, de a fi seducătoare. Prefacerea în Afrodita, zeița frumuseții în mitologia greacă, a fost posibilă cu ajutorul cosmeticii (cosmetologiei) ce are ca scop îngrijirea și înfrumusețarea aspectului exterior al unei persoane. Știința cosmeticii a cunoscut o perioadă de înflorire după 1922, fiind predată în numeroase școli și universități tehnice și medicale. 

Frumusețea- obsesie permanentă

Dar dorința femeilor de înfrumusețare a luat naștere încă din perioada glaciară în care sulimanurile (actualele farduri) erau aplicate cu ajutorul unor  lopățele din lemn. Scopul lor era acela de a da feței o culoare artificială voită sau de a diminua intensitatea culorii naturale, mascând astfel petele și semnele de bătrânețe sau alte imperfecțiuni.

Prin puterea imitației, aceste sulimanuri au fost ulterior aplicate și de femeile egiptene după un răsfăț în băi parfumate în care nelipsită era sarea de mare.

În aceeași perioadă au fost descoperite și paletele decorative de rocă argiloasă, sticluțele de os și vasele cu capac în care erau păstrate cremele pentru piele. În Egipt însă pentru protejarea pielii nu erau folosite creme, ci…ghiciți ce? Grăsimi animale de bou, gâscă, oaie și capră, precum și diverse uleiuri: vegetale, de măsline, de ricin, de migdale, susan sau rășină.          

Un alt fel de make-up

Când venea vorba de machiajul feței, egiptenele apelau la farduri și pudre pe bază de sulfură de mercur, rujuri sub formă de creioane și celebrul „kohol” al vremii sau „khôl”. Denumirea acestuia provine din arabă și reprezintă un fard negru de ochi ce se aplica pe pleoapa superioară. Pentru pleopa inferioara era folosit verdele malahit (mineral).

Dacă în zilele noastre fardurile de ochi pot produce   iritații sau dermatite, în Antichitate oamenii erau de părere că   aceste farduri, în special cele în nuanțe închise, îi protejau împotriva afecțiunilor ochilor, precum și împotriva insectelor. Sunteți mirați? Doar nu credeați că se foloseau parfumuri sintetice. Din contră, majoritatea fardurilor aveau în compoziția lor sulfuri cu un miros neplăcut.

Henna, planta miraculoasă

Un miros îmbietor, plăcut emana planta henna ale cărei frunze și tulpină aveau un suc roșu-închis cu care turcoaicele își vopseau părul. Henna este folosită și astăzi atât pentru colorarea părului, cât și pentru efectuarea tatuajelor temporare (body art). De asemenea, planta se regăsea și în compoziția parfumului exotic al Cleopatrei, „kyphi„, fiind aplicată și pe unghii ca ojă. Deși filozoful grec Plutarh susținea că parfumul „kyphi” era arma de seducție a Cleopatrei, Blaise Pascal îl contrazice, considerând că  nasul ei lung o făcea, de fapt, mai atrăgătoare. Tocmai prin lungimea nasului să-l fi atras oare pe Iulius Cezar sau Marc Antoniu?

Cleopatra și interesul viu pentru cosmetică

Istoria cosmeticii CleopatraFiind preocupată de cosmetică, Cleopatra a reușit să cuprindă toate rețele folosite de ea într-un manual cu privire la îngrijirea și înfrumusețarea femeilor numit “Cleopatrae gynoeciarum libri”, urmat de alte două cărți despre rețete cosmetice, scrise de Ovidiu și intitulate „Cosmeticele lui Ovidiu” și „De medicamine faciei feminae”. El sugera că tămâia este un produs cosmetic minune și propunerea mierea ca ingredient principal al tuturor măștilor faciale. Printre produsele cosmetice folosite în acea perioadă se numără și laptele proaspăt, uleiul de măsline și apa de trandafiri.

Cleopatra putea fi considerată o norocoasă mai ales datorită culorii sale naturale a părului. La Roma, pentru a-și vopsi podoaba capilară în negru, femeile foloseau o soluție preparată din sângele lipitorilor alterate în vin și oțet . Mai târziu, femeile din Roma au căpătat o obsesie pentru vopsirea părului în blond pe care îl pudrau cu praf de aur pentru a obține reflexe strălucitoare. Atunci când nu obțineau această culoare, femeile preferau să se tundă și să poarte peruci confecționate din părul femeilor barbare sclave.

Dacă regina Egiptului ar trăi în zilele noastre, ce nu i-ar lipsi oare din poșetă?  Oglinda, confecționată din scoici netede sau din discuri de metal șlefuite și, bineînțeles,  parfumul. Pentru a-și catifela și parfuma mâinile, aceasta a folosit unguente costisitoare și a devenit proprietara unei valoroase „grădini de balsamuri„. Ladies, presupun că ați devenit puțin invidioase.

Parfumul- un ,,must have”

Tendința de folosire a parfumurilor a fost evidentă și la romani, parfumurile acestora fiind păstrate în cutii de ghips, onix sau sticlă cunoscute sub denumirea de „unguentaria”. Ele s-au răspândit în Anglia, în epoca reginei Elisabeta I, în care  au cunoscut o largă varietate și au fost înlocuite cu lavanda și menta englezeasca. De asemenea, în acea epocă a fost adoptat de către tineri obiceiul de a-și stropi fața și părul cu parfum și cel de pudrare a părului și tenului excesiv. Motivul? Englezii doreau să-și mascheze imperfecțiunile apărute în urma variolei și să ofere feței un alb imaculat.

În Grecia, pentru a-și albi fața femeile foloseau carbonatul bazic de plumb, a cărui compoziție era toxică și provoca de multe ori moartea. Nu te-ai fi gândit că unele femei au plătit frumusețea cu prețul vieții, nu?

Literatul Mércier nu era de acord cu folosirea pudrelor și a fardurilor, afirmând revoltat că „200 000 de indivizi își acoperă în mod ridicol părul cu pudră, consumând o cantitate de grâu, care ar permite hrănirea a 11 00 de oameni”.

Rujul- arma femeilor seducătoare

Ulterior a apărut moda alunițelor false, a perucilor și a rujului în nuanțe de roșu aprins, produs din ceară de albine și flori roșii uscate și care putea fi folosit doar de către actori și femeile ce făceau parte dintr-o categorie socială superioară. Rujului roșu i se alătura în cele din urmă culoarea bleu, utilizată pentru trasarea urmelor de vene pe față, umeri și piept.

De-a lungul timpului, rujul a cunoscut o paletă diversificată de culori, de la cele închise aplicate de Marilyn Monroe si Elizabeth Taylor, până la rujurile în nuanțe  de roz deschis, lila, precum și violet închis sau negru promovate de mișcarea punk.

Evoluția rimelului

Evolutia industriei cosmeticiiIndustria cosmetică a evoluat rapid și a devenit astfel o ramură a chimiei moderne.  Khôlul a fost înlocuit cu primul rimel creat în jurul anului 1915 de către Tom Lyle Williams. Acesta s-a inspirat chiar de la sora sa, Mabel Williams, care a amestecat praful de cărbune cu vaselina pentru a obține o cremă pentru colorarea genelor. Tom i-a furat ideea și a creat un nou produs, ce nu conținea însă cărbune, pe care l-a numit   Lash-Brow-Ine. Mai târziu a luat naștere și compania Maybelline (Mabel+ Vaseline). Rimelul a fost urmat de apariția primei pudre de față parfumate și a luciului de buze, inventat de Max Factor .

În prezent, o femeie are la dispoziție milioane de produse cosmetice, cu cromatică și întrebuințări diverse, care pot servi la îngrijirea și înfrumusețarea pielii și a tenului. Multe dintre ingredientele folosite în Antichitate, precum uleiul de măsline, sarea de mare sau laptele se regăsesc și în compoziția măștilor faciale homemade de astăzi. Canoanele de înfrumusețare sunt însă diferite și variază de la o civilizație la alta, tocmai pentru că strălucirea și frumusețea unei femei stă în ochii privitorului.  Eu vă propun să urmăriți filmulețul de mai jos pentru o incursiune a make up-ului în istorie. Rămâne să decideți  voi  perioada preferată. Enjoy it!

Comments

comments

De-la-Cleopatra-la-Mabelinne,-o-istorie-a-cosmeticii