Ce vor să afle angajatorii de top de la candidații lor?

Oamenii de afaceri și directorii cei mai buni din lume recunosc cu toții că întrebările de genul “care sunt punctele tale tari/slabe?” nu dezvăluie atât de multe despre omul din fața lor pe cât te-ai aștepta. Ei au învățat să se țină departe de clișee, în absolut tot ce întreprind, inclusiv în recrutare. Astăzi vreau să îți arăt câteva din întrebările adresate în cadrul interviurilor de angajare de câțiva dintre coloșii business-ului mondial, precum Oprah Winfrey, Elon Musk și Peter Thiel.

 

Peter Thiel - cofondator PayPal

Cofondatorul PayPal, actualul managing partner al Founders Fund și președinte al Cladium Capital, Peter Thiel declara pentru Business Insider că întotdeauna caută să angajeze oameni cărora nu le este frică să-și spună părerea. Într-un interviu din 2012 acordat revistei Forbes, Thiel spunea că întrebarea, sau provocarea pe care o adresează oricărui potențial angajat în cadrul interviului este să spună “ceva ce este adevărat, dar cu care nimeni nu este de acord”. Thiel argumenta că provocarea aceasta testează originalitatea gândirii, și, până la un punt, testează curajul de a vorbii deschis într-un context dificil.

 

David Gilboa, cofondator și co-CEO al Warby Parker spunea într-un interviu că una din întrebările pe care el le consideră importante și pe care o adresează frecvent este “Care este ultimul costum pe care l-ai purtat?”. Cu toate că pare o întrebare foarte ciudată pentru un interviu de angajare, Gilboa explica faptul că îl interesează mai puțin care a fost costumul, ci motivul pentru care a fost purtat. Una din valoriile fundamentale ale Warby Parker este introducerea de “distracție și ciudățenie în viața profesională, privată și în tot ce fac”, astfel încât cei care pot face mediul de lucru mai distractiv, nu doar mai productiv și eficient, au o șansă reală de a deveni angajați ai Warby Parker.

 

Președintele Paramore Digital, Hannah Paramore a spus într-un interviu acordat New Tork Times că una din întrebările ei preferate este “ce vârstă aveai când ți-ai obținut primul job platit?”. Aceasta explică faptul că cei care au muncit în timpul liceului și facultății, mai ales în munci grele, dau dovadă de o doză mult mai mare de responsabilitate personală, ceea ce Hannah și urmărește – cât de sedimentată este etica muncitului și independența în candidații ei.

 

Elon Musk - CEO SpaceX și Tesla Motors

Despre fondatorul SpaceX, Elon Musk, se spune că și-ar fi intervievat personal toți primii 1000 de angajați ai SpaceX, și încă mulți alți ingineri de atunci. Acesta urmărește felul în care gândesc candidații și felul în care “le merge mintea” în probleme de logică și orientare, fie că e vorba de SpaceX, Tesla Motors, sau chiar PayPal. Spre deosebire de ceilalți, Musk preferă o ghicitoare, în locul unei întrebări: Te aflii pe suprafața Pământului. Mergi o milă spre sud, o milă spre vest, și o milă spre nord. Ajungi exact în locul din care ai plecat. Unde te aflii?

Răspunsul? Fie la Polul Nord, sau undeva foarte aproape de Polul Sud.

Tony Hsieh, CEO-ul Zappos spunea pentru Business Insider că una din valorile de bază ale companiei este, ca și la Warby Parker, să “creeze distracție și un pic de ciudățenie”. Pentru a se asigura că cel pe care vrea să-l angajeze are profilul potrivit, Hsieh de regulă întreabă “pe o scară de la 1 la 10, cât de ciudat ești?”. Acesta spune că numărul în sine nu este foarte important, fiind mult mai interesat de cum se răspunde. Cu toate acestea, dacă răspunsul este 1, atunci s-ar putea să fii un pic prea sobru pentru cultura Zappos. La fel, dacă spui 10, probabil ești un pic prea “psihotic” pentru ei. Pe același calapod, Hsieh schimbă întrebarea în „cât de norocos crezi că ești?”. Din nou, numărul nu contează foarte mult, spune el, dar totuși dacă crezi că răspunsul e 1, cel mai probabil nu înțelegi de ce ți se întâmplă lucruri rele, și cel mai probabil încerci să arunci vina pe alții, iar dacă răspunzi 10, probabil nu înțelegi de ce ți se întâmplă lucruri bune, și probabil nu ai suficientă încredere în tine.

 

Oprah Winfrey, cea mai de succes femeie din SUA

Despre Oprah Winfrey, una din cele mai de succes femei din Statele Unite, Business Insider scrie că în perioada în care își căuta un președinte pentru Oprah Winfrey Network, postul său de televiziune, aceasta a triat candidații printr-o simplă întrebare: “Care este practica ta spirituală?”. În cadrul unei prezentări la Stanford Graduate School of Business, Oprah a explicat că întrebarea i-a făcut pe unii candidați să se simtă foarte incomfortabil. Aceasta  a clarificat că nu vorbea despre religie, ci despre metodele prin care cadidații își mențin ”echilibrul”, ce fac pentru ei. Oprah consideră că secretul succesului ei stă în faptul că este o persoană echilibrată, cu picioarele pe pământ, și caută aceste calități în cei cu care colaborează. Dacă știm cine suntem și ce vrem de la viață, crede Oprah, atunci putem construi relații strânse cu cei din jur pentru a ne transforma viziunea în realitate.

 

Vicepreședintele gigantului Hasbro, Karen Davis spunea pentru Business Insider că dat fiind faptul că munca ei este centrată așa mult pe datul înapoi – cea mai mare parte din munca ei este găsirea de organizații și proiecte pentru latura filantropică a Hasbro – aceasta caută candidați pasionați, care își cunosc scopurile. Astfel, Davis consideră că întrebarea “care este citatul tău preferat?” este cea mai potrivită pentru a afla cine sunt cu adevărat persoanele din fața ei și la ce țin cu adevărat. Cu toate că nu exista un răspuns potrivit, Davis spunea într-un interviu că urmărește candidații care au un răspuns, că vrea pe cineva care și-a căutat surse de inspirație.

 

Încă de la începuturile civilizației, cei care au condus lumea, au fost cei care au avut o perspectivă diferită. Regula aceasta a rămas neschimbată timp de milenii, și se pliează perfect pe profilul acestor coloși ai afacerilor. O afacere de succes nu poți să o construiești de unul singur, iar oamenii pe care alegi să îi ai alături pot face diferența dintre succes și eșec. Implicarea personală în recrutarea celor mai buni angajați, construirea unei legături personale cu fiecare dintre ei și motivarea constantă este una din cheile succesului în afaceri, verificate și folosite de giganți precum Peter Thiel, Elon Musk și Oprah Winfrey.

Comments

comments

Elon Musk - CEO SpaceX și Tesla Motors